Cum a început păcălirea generaţiei mele?

Cum a început păcălirea generaţiei mele poate e bine de povestit pentru că sistemul n-a ieşit din uz. Prin anii 60 ai secolului trecut când terminam facultatea s-au arătat semnele unui dezgheţ promiţător. Ca student îmi amintesc cu plăcere cum s-au scos la vânzare la Librăria Creţulescu primele Livres de Poche şi cum am făcut cu bucurie coadă să pun mâna pe cărţi..Camus, Sartre, Proust, Faulkner..era oare aievea? Prin facultăţi tovarăşii din CC veneau să propovăduiască prima contră dată sovieticilor care propuneau celorlalte ţări din lagărul condus de ei Planul Valev. Conform acestui plan România ar fi fost responsabilă cu agricultura dar desigur am respins cu indignare ideea, noi trebuia să dăm prioritate industriei grele, construcţiei de maşini, să realizăm de toate, tractoare şi tancuri, oţelării şi avioane de aceea avem azi o economie înfloritoare. Cât despre agricultură…nu eram noi deja grânarul Europei…păi nu suntem şi astăzi?

Filmele americane dominau afişul cinematografelor, traducerile de cărţi bune din literatura universală inundau librăriile, în special la Sadoveanu, unde mă opream mereu în drum, Cinemateca, născută  în 1962, îmi devenise o a doua casă. Sub oblăduirea lui Tudor Caranfil, care mi-a devenit mai târziu coleg la TVR, am făcut primii paşi spre cronica cinematografică alături de prietenul meu Ion Călin Stănculescu…care a rămas fidel meseriei, la Informaţia şi mai târziu la România Liberă.

Sub asemenea auspicii am început meseria de ziarist la Viaţa Studenţească sub bagheta lui Nicolae Stoian, despre care n-am să contenesc a spune vorbe frumoase. Stoian a fost un mentor desăvârşit şi se pricepea să profite de destindere, trăgea sfori pe la ştabii organizaţiei studenţeşti pentru a obţine ataşarea unor ziarişti la delegaţii peste hotare…Era important pentru un tânăr la începutul carierei să deschidă ochii în lume şi aşa m-am specializat în probleme externe, ale mişcării studenţeşti internaţionale. Între altele fie spus şi eu, când am devenit şef după 1990 am căutat ca toţi colegii mei de la Redacţia Copii a TVR  să meargă afară, era o şcoală nemaipomenită! Desigur, am început cu Cehoslovacia şi asta tocmai când în 1968 s-a declanşat Primăvara de la Praga iar Ceauşescu părea să ţină partea lui Dubcek.  Marea păcăleală se profila….A avut loc Festivalul tineretului şi studenţilor de la Sofia şi eram în marea delegaţie condusă de Ion Iliescu, pe atunci mai mare peste tineret. Ca ziarist am avut şansa de a asista la tot feluri de proteste şi sit-inuri oferite de dizidenţa europeană …în special nemţii şi francezii conduşi de agitatul Rudi Dutscke care, ce să vezi, la bătrâneţe s-a potolit şi a devenit europarlamentar….ca român m-am mândrit cu solidaritatea faţă de cehoslovaci. La festivitatea de deschidere ei au defilat cu portretele lui Dubcek prin faţa tribunei unde trona Todor Jivkov iar noi ne ridicam în picioare să-i aclamăm. Peste puţin timp armatele aliate, de fapt sovieticii, au invadat Cehoslovacia şi Ceauşescu a ţinut faimosul miting de delimitare în care a promis să apere glia strămoşească cu arma în mână! Generaţia noastră de tineri intelectuali a căzut în capcană…Culmea, chiar în toamna aceea plecam într-o delegaţie în ţările Scandinave, din nou Nicolae Stoian reuşise să convingă ştăbimea…Era 7 noiembrie şi avionul trebuia să facă escală la Praga înainte de a ajunge la Copenhaga dar …7 noiembrie era ziua mult slăvită de ruşi, se creaseră tulburări şi am aterizat la Bratislava unde am întâlnit întâmplător un coleg ziarist care m-a updatat…Era începutul trezirii care a continuat cu primul contact cu occidentul. Ce m-a frapat atunci în ţările nordice? Firescul cu care şefii studenţimii din Norvegia sau Suedia mâncau sendviciuri alături de colegi spre deosebire de micii lideri de acasă care aveau deja la dispoziţie frigidere pline şi slugi…Cinstea…într-o seară la Oslo am uitat în metrou punguţa cu primele mele cumpărături dar am găsit-o depozitată intactă la capătul liniei…Parteneriatul, cel puţin ciudat atunci, între un bărbat şi o femeie la Copenhaga care îşi puneau pe durata relaţiei plăcuţe la uşă cu două nume diferite…Şi câte altele…Dar acasă mă aşteptau primele semne ale unei dictaturi incredibile…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s