E nevoie de Numai Iubirea 2 ?

Nu, nu e nevoie. Răspund unor fani care au trimis mesaje probabil după ce au găsit romanul meu „A fost odată numai iubirea„ pe elefant.ro sau pe siturile americane. În 2014 când se făceau 10 ani de la premiera serialului am scris cartea știind că nu va deveni și scenariu, chiar dacă Oana Zăvoranu, căreia i-am trimis-o, credea că ProTV va fi interesat. Nici vorbă, era prea târziu. Dacă Adela Popescu ar fi strălucit ca de obicei Oana nu mai putea fi și nu va mai fi niciodată protagonista unui serial. E drept, cu ani înainte, încercasem un proiect care bănuiam că ar putea revigora tele-serialul românesc aducând împreună doi „abandonați„ dar adorați de public, Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu în 2 roluri inspirate de „Steaua fără nume„. Ba chiar amestecasem în acel proiect destinul unor personaje din „Lacrimi de iubire„, cele interpretate de Mihaela Bărluțiu-care sigur ar fi venit din Los Angeles la filmări- Nicoleta Luciu, Dorian Boguță, Augustin Viziru. Dar producătorii cu care lucram nu mai aveau drept de decizie …și proiectul a devenit roman. Așa cum o carte a fost „Schimb de vieți„ – cea mai căutată de cititorii de e-books- scrisă după un proiect abandonat din vina mea, pentru că nu am înțeles că se dorea realizarea unui vehicul muzical pentru câțiva adolescenți. La 71 de ani sunt prea bătrân să mai sper în resuscitarea serialului autohton dar mai am destulă putere să scriu și voi veni în curând cu o nouă carte, „Destinul unei femei„ concepută fără să mai mă gândesc la micul ecran. De fapt cine ar putea readuce creația românească în fața publicului? ProTv a fost ani de zile postul-fanion, după plecarea lui Adrian Sârbu, îmi pare rău să o spun ProTv se transformă pe zi ce trece în ceva ambiguu, chiar nociv. Sigur că înțeleg politica unor multinaționale de a subordona totul profitului dar ignorarea creației românești /„Las Fierbinți„ e doar un alibi/ are și va avea o influență nefastă asupra publicului prezent și viitor. Antena 1 nu se clintește din poziția sa de imitator, când rivalii au încetat producția de seriale Antena a renunțat și ea, brusc, întrerupând o producție abia lansată. Kanal D a profitat de situație impunând telenovela turcească, acum găsești peste tot seriale turcești și nu e de mirare că vom avea o moschee la București. În fine Prima TV ar fi singurul post care ar putea face ceva dar nu are forță, nu o țin curelele. Desigur, cine s-ar cuveni să fie în fruntea creației românești de film, serial, teatru ar fi Televiziunea Română, care însă nu există –sau nu contează, ceea ce e același lucru. Să fie o soluție renunțarea de a numi în fruntea TVR un scriitor, cineast, jurnalist, politruc etc în favoarea unui specialist în insolvență?  Poate că da. Am citit recent părerile lui Remus Borza – un nume de reținut- despre cum s-a distrus sistemul de irigații din fostul „grânar al Europei„ și cum o politică de refacere a sistemului poate îngloba capacități de producție latente, descoperind o viziune amplă pe care ar fi trebuit s-o aibă guvernul. De asemenea oameni e nevoie peste tot. Violul din „Numai iubirea„ a șocat mii de telespectatori, violul de la Vaslui a zguduit o țară întreagă, dovadă că viața bate filmul, uneori. Dar dacă nu avem filme deloc e mai bine?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s