Augustin, actoria si altele

Augustin Viziru, actor, ar fi declarat ca pleaca sa-si continue cariera artistica in Statele Unite si, daca acolo nu reuseste, in Germania. Augustin e un tip simpatic despre care stiam ca e un bun sportiv, campion de biliard dar daca acum crede ca e actor il priveste. Imi amintesc ca fratele lui Lucian l-a adus la Buftea prin 2005, cred ca la petrecerea finala de la Numai Iubirea, cand noul serial Lacrimi de iubire era in fasa si am fost ispitit sa-i creez un rol. Mi-am inchipuit , din priviri, ca i s-ar potrivi o partitura de smecher de cartier, gagicar si traficant de droguri, bun la biliard [desigur] si astfel s-a nascut personajul Max. Am nimerit-o cu el, sau poate el a nimerit-o. Rolurile urmatoare care i s-au scris in telenovele poate i-au bagat in cap ideea ca e actor dar nu e. Imbracat in vestminte arabesti intr-un ultim rol arata si juca oarecum deplasat ca sa nu spun penibil… Problema care se pune cu multi amatori deveniti actori peste noapte e insistenta …am avut de a face cu multi tineri ce s-au descurcat onorabil, ba chiar au performat, dar adesea succesul lor e de unica folosinta, recidiva nu mai da roade. Daca personajul s-a mulat pe calitatile lui native, cu ajutorul scenariului si regiei, e perfect dar interpretarea, „intrarea in pielea” altui personaj e problema de meserie. Sau trebuie sa ai un talent deosebit care te impinge spre cariera reala de actor , cum a fost cazul Adelei Popescu. La Praga, unde se incerca o adaptare a LDI, am aflat ca nu se pot accepta la casting in Cehia decat actori cu diploma. Actorii polonezi care au jucat in Tylko miloscz, adaptarea dupa NI, erau cu CV-uri profesionale remarcabile, chiar zeci de seriale sau filme in spate! Dar nu exista o reteta si nu trebuie sa existe o lege. Succesul poate fi uneori o exceptie asa cum nereusita unor profesionisti poate fi adeseori o intamplare. Mai ales ca la creatia artistica contribuie nu doar actorul dar si regizorul, scenaristul si altii…Dar nici sa acceptam ca acte artistice tot felul de prezente amatoricesti in „reality showuri” care se pretind superioare prin veridicitate dar nu transmit nicio emotie..emotia fiind apanajul creatiei! Filme celebre cu amatori au existat pentru ca raspundeau unor viziuni regizorale aparte dar au ramas unicate…Oare de ce nu se apeleaza mereu la amatori, e mai ieftin, nu trebuie sa dai milioane lui Nicole Kidman sau Tom Hanks…Si la noi s-au inregistrat asemenea exceptii care intaresc regula, de pilda „Eu cand vreau sa fluier, fluier” . Dar cand vezi un reality ca ‚Iubire interzisa’ promovat „mai ceva ca-n viata” ai crede ca stangacia interpretarii e cautata dar nu e! [stangacia fiind acolo la toate capitolele nu doar la interpreti]. Pur si simplu televiziuni de mana a doua fara cine stie ce posibilitati de a investi in creatori adevarati au gasit un subterfugiu de a amagi publicul cu povesti tot de mana a doua…Eu cand spun povesti inteleg fictiune, conflict, personaje, autori, intr-un cuvant creatie dar la cel mai bun nivel posibil si imi pare rau oridecate ori fiecare element al creatiei se degradeaza, se rateaza dar mai ales cand se mimeaza. Astazi mimarea, imitatia sunt la moda si se raspandesc pe cale de PR, marketing, mass media creeaza „vedete” din nimeni si nimic, incepand cu penibilele definiri de „Pamela de Romania” ,’ Shakira de Romania” si alte penibilitati similare pana la confuzia de valori care se imprima asupra audientei, rasturnand valori, schimband prioritati, gusturi, optiuni. Iar problema nu se pune in termenii cultura-anticultura cum incearca unii sa falsifice realitatea, reiesind ca doar Bach sau Proust inseamna cultura inclusiv tot ce nu are audienta si trebuie exilat cat mai departe de atentia generala. Este conceptia cu care m-am luptat cand ma ocupam de emisiunile TV pentru copiii incercand sa demonstrez ca educatia se face nu explicit ci implicit, prin creatie, prin fictiune, prin povesti care inseamna entertainment dar sunt si purtatoare de valori umane ce se transmit audientei si contribuie la formarea unor conceptii de viata.

Reclame